Nu-mi mai aduc aminte şi nici

Nu-mi mai aduc aminte şi nici nu vreau de-acum să-mi mai aduc de greul purtat atîta drum doresc să mă apropii mai calm şi mai uşor de tainica-mplinire a marelui meu dor... Ci ţes un nimb de aur din lacrimi şi din cînt întregii suferinţe răbdate pe pămînt. Cu mîini bătătorite de sapă şi de ger vreau să înalţ cîntarea răbdării pîn-la cer cu buze curăţite în flăcări să sărut lumina urmei sfinte a celor ce-au trecut cu tălpi strălucitoare spre ceruri prin noroi ca-n urma lor să mergem chiar şchiopătînd şi noi căci ei ne-au dat curajul unui slăvit avînt spre ceru-a cărui scară începe pe pămînt. Ferestrele mi-s toate deschise spre Izvor miresmele eterne străbat prin largul lor şi tot ce-odată singur am plîns cîndva amar se face-acum cîntare cu uriaş hotar se fac mărgăritare al lacrimilor şir şi stropii frunţii mele cunună de Ofir cîntările din urmă cu ceaţă le-nfăşor să nu-mi abată ochii nimic din glasul lor. Cîndva cînd voi re-ntoarce spre lutul părăsit purta-voi veşnicia pe chipul înnoit şi-aici unde ocara şi foame-am îndurat voi reveni de-al Slavei popor înconjurat iar Dumnezeu, în faţa vrăjmaşului zdrobit îmi va plăti ocara răbdată înmiit!