Îmi place câteodată

Îmi place cîteodată să stau în cimitir, s-aud prin şoapta frunzei şi ierbii naintaşii cum vin cu bucurie spre mine şir cu şir cum dragostea le-nvie privirile şi paşii. Şi nu ştiu, din adîncul acestei scumpe glii sau din atît de-adîncul şi tainicul trecut sau din atît de-adîncul zării iubirii mele vii se-ntoarce neamu-acesta cucernic şi tăcut. Ştiu cine odihneşte sub cruce-n orice loc şi-aşa de-adînc prieten mă simt cu fiecare simt inima bătîndu-i sub pajiştea de foc şi glasu-i cum mă cheamă mai dulce şi mai tare. Ce-apropiate astăzi sînt lumea mea şi-a lor cum n-ar fi fost vreo moarte şi nici o despărţire cum ar fi fost Prezentul, Trecut sau Viitor şi-n ambele hotare, o unică trăire. Un dor de veşnicie mă-ncearcă-atunci arzînd şi-aşa de grea-mi devine povara firii mele cînd fiecare-ntoarce Acasă aprinzînd la geamul unei lacrimi lumina unei stele!