Nu mă-nspăimânt!

Nu mă-nspăimînt de drumul pe care merg curînd el nu-mi va fi-ntuneric ci numai strălucire iubirea o să intre la mine surîzînd ca-n cea mai fericită şi dulce întîlnire. Topi-mi-se-va Timpul într-un etern şuvoi prin care voi străbate din veac în veac mai iute prin stări mai fericite, mai nalte şi mai moi urmînd Desăvîrşirii pe zări nestrăbătute. - O, vuiete-ale lumii, ispite şi-ngroziri demult nu mă-nspăimîntă a voastre-ameninţări puteţi zdrobi fiinţa trupeştii mele firi căci sufletul mi-e liber, nebiruit şi tare. Demult nu vă mai caut deşarte promisiuni ce-aţi otrăvit odată atîtea zări din mine ci liniştit mi-e zborul pe-aripi de rugăciuni cînd mă-nveşmîntă valuri de-armonii divine. Cîntarea rugăciunii spre ceruri cînd mi-o sui le văd şi mai senine, mai largi şi mai curate şi nu mi se opreşte decît în faţa Cui mi-a dăruit aceste minuni nemăsurate. ... Recunoştinţă, numai recunoştinţă s-aduc şi-n rugăciune şi-n lacrimi şi-n cîntare Eternă-nţelepciune ce-mi schimbi al morţii chin în cea mai fericită şi sfîntă Liberare!