O, cum să pot departe?

O, cum să pot departe de lupta Ta să stau cînd numai ea-mi dă vieţii un rost înalt pe lume de fiecare dată cînd sabia-mi reiau vin valuri de lumină puternic să mă-ndrume. Prea rar mi-aduc aminte cu frică să fi stat în faţa vrăjmăşiei cumplit dezlănţuite ci-n liniştea răbdării crezînd am aşteptat să dobîndesc cununa învingerii dorite. N-am îmbrăcat vreodată a urii arme, nici n-am folosit săgeata minciunii şi-a bîrfelii oricît mi-au fost vrăjmaşii de răi, nedrepţi şi mici i-am înfruntat cu arma dreptăţii şi-a iubirii. ... Azi lupta-i tot aceeaşi, dar parcă mai în toi în rînduri primenite mai noi vin luptătorii vrăjmaşii dau atacuri mai crîncene şi noi dar Marea Biruinţă măreţ şi-anunţă zorii. În locul meu vin alţii mai tineri şi mai tari ce-n braţ şi mai puternic ştiu sabia s-o poarte eu merg cum pot în urmă cu primii voluntari dar tot nu-mi leapăd spada şi scutul pîn-la moarte. Tot ce e lut în mine odată va pieri dar va rămîne veşnic armura mea-ncercată şi Spada şi Solia - care-au putut greşi dar n-am trădat pe Domnul şi Fraţii - niciodată!