Chiar dacă până astăzi
Chiar dacă pînă astăzi tu n-ai voit să vii
Iubirea te va face să nu mai întîrzii.
Se va-ndura de tine lumina trimiţînd
o rază fericită spre inimă şi gînd.
Se va-ndura de tine Cuvîntul Cel Curat
şi inima-ţi va-ntoarce spre Cel Adevărat.
Se va-ndura de tine cu milă Duhul Sfînt
şi-ţi va-nnoi fiinţa prin dulce legămînt.
Se va-ndura de tine cum s-a-ndurat de mulţi
Hristos, şi-o să te cheme, iar tu o să-L asculţi.
Şi-ţi va luci alt soare din sfintele porunci
iar cea mai sărbătoare din zile-ţi va fi-atunci!