O, harfa mea
O, harfa mea, ne-apropiem
încet de ultima cîntare
al vieţii noastre sfînt poem
se-ncheie-n prag de sărbătoare.
S-a prelungit al verii drum
cu timp destul de pîrguire
iar rodul e-ndulcit de-acum
şi rotunjit spre dăruire.
Cad ultimele frunze lin
din ramurile zbuciumate
grăbind spre numărul deplin
spre care-s tainic îndrumate.
Se lasă umbrele de-amurg
pe luminişurile rare
iar undele din urmă curg
tot mai profunde şi mai clare...
- O, harfa mea, cu drag privim
copt rodul nostru de cîntare
căzut în Mîna ce-o iubim
şi prefăcut mărgăritare!