Nu mi-ai cerut

Nu mi-ai cerut aloe Stăpînul meu Iubit ştiai ce flori puţine în suflet mi-au rodit. Nu mi-ai cerut tămîie cît cerul cel mai sus ştiai ce slab jăratic în suflet mi-am adus. Nu mi-ai cerut nici aur - ştiai că n-am să pot nici mult, nici scump, nici vrednic cît trebuia, - să scot. Şi nici în vistierie s-arunc cît cei avuţi ştiai că toată-averea mi-s numai doi bănuţi. Ci mi-ai sădit în suflet un crin, un singur crin şi-n cea mai albă stare doresc să Ţi-l-nchin. Mi l-ai luat şi-n talpa iubirii l-ai zdrobit, -  mireasma jertfei sale era tot ce-ai dorit. Primeşte-mi-o Stăpîne ca lacrima lui Rut curgîndu-Ţi pe picioare cucernic şi tăcut!