Nimic nu-i mai frumos
Nimic nu-i mai frumos pe lume
nimic nici mai statornic nu-i
ca bucuria muncii sfinte
ca rodul strîns la vremea lui.
Cînd Dumnezeu ca un Prieten
veghează peste cortul tău
cine-ar putea să te-ameninţe
şi ce-ar putea să-ţi facă rău?
Cînd cel nenorocit se roagă
spre binecuvîntarea ta
cine-ar putea s-o-ndepărteze
ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?
Cînd orbului îi eşti vedere
şi şchiopului îi eşti picior
cînd eşti orfanului părinte
şi slabului ocrotitor,
Cînd ţi-e cuvîntul tău ca roua
cînd eşti ca ploaia aşteptat
- nimic nu-i mai frumos ca urma
ce-o lasă pasul tău curat.
Atunci lumina ta va creşte
ca soarele pe-al zilei miez
atunci pe-ai tăi crescînd şi-n număr
şi-n vrednicie-ai să îi vezi.
Atunci urcuşul vieţii tale
va fi ca drumul cel uşor
încununat cu bucurie
spre-un drept şi sigur viitor.
Atunci prin tine-mbogăţite
mulţimi în veac te vor cinsti
- şi cine-ar şti în Veşnicie
pe cît întins vei străluci!