Când nu ştii!

Cînd nu ştii umbrele-apei ce-ascund în sînul lor nici cum se leagă apa şuvoaielor în nor de nu se rupe norul sub greul lor potop ci se desface ploaia ca roua, strop cu strop, cînd nu ştii cum pămîntul stă pe nimic, desprins, nici cum stă pe goluri al Miazănopţii-ntins, nici cum e ţărmul dintre lumină şi abis cum vine înştiinţarea din presimţiri sau vis sau suflul Cui tot cerul l-nseninează larg sau valurile mării cum slabul ţărm nu-l sparg sau cine greutatea luminii-a hotărît sau cine porunceşte îngheţului: atît sau după ce legi aştrii sînt aşezaţi pe cer sau cine-ndrumă noaptea cocorul cel stingher... Cînd nu ştii cine-aşează hotarul iernii blînd sau cine dă legi ploii ori soarelui arzînd sau cine-aşează margini la trăsnet sau furtuni sau cît rău pot să facă cei răi celor buni sau cînd să iasă luna şi peste cîte zări sau cine stăpîneşte a grindinei cămări sau stelele-nserării în imnuri cînd roiesc din Mîna cui mişcarea şi razele-şi primesc?... Cînd nu ştii cine-aşează al naşterilor fel echilibrînd pămîntul şi viaţa de pe el cînd nu ştii începutul Vieţii, nici ce-i ea cînd nu-nţelegi nici taina ascunsă-n umbra ta cînd ne-nţeles ţi-e totul în jurul tău mereu, - De ce spui, stîrpitură, că nu e Dumnezeu?!...