Ce grea-i ades
Ce grea-i ades povara sărmanei tale sorţi
căci gemi sub ea şi tremuri, şi-abia poţi s-o mai porţi.
Ce grea e suferinţa ce-o-nduri adeseori
cînd pierzi orice speranţă şi simţi că stai să mori.
Ce grea ţi-e îndoiala cînd vine-adesea-n gînd
tot ce-ai mai drag credinţei din tine dărîmînd.
Ce greu e-al bănuielii venin întunecat
cînd ţi-arde tot ce-ţi are iubirea mai curat.
Ce grea e-ntîrzierea dorinţei îndelungi
cînd anii trec iar paşii slăbesc s-o mai ajungi.
Ce grea e-ncredinţarea că-n viaţă n-ai ştiut
să foloseşti prilejuri pe care le-ai avut.
Ce grele-s toate-acestea, dar mai nespus de greu
e-atunci cînd vezi că lumea te-a rupt de Dumnezeu.
De n-ar fi-atuncea harul şi Crucea lui Iisus
o, cine-ar mai întoarce măcar privirea-n sus!