Când nu-mi pot plânge
Cînd nu-mi pot plînge ochii
plecaţi la rugăciune
trimite-mi suferinţa
Părinte, să mă-mbune.
Cînd inima uscată
nu vrea să mi se moaie
trimite încercarea
Părinte să mă-ndoaie.
Cînd sufletul meu uită
săracul care cere
dă-i foamea şi dă-i setea
mi-l ceartă cu durere.
Cînd mîinile-mi aleargă
strîngînd deşertăciune
Părinte, dă-mi mustrarea
arzînd să se-mpreune.
Cînd buzele-mi prea umblă
cu vorba cea uşoară
Părinte, dă-le-amarul
să-nveţe-a plînge iară.
Căci cînd mi-ajunge viaţa
nevrednică de Tine
Părinte, doar nuiaua,
îmi poate face bine!