O, Moarte noi

O, Moarte, noi ne-am întîlnit demult, la o răscruce-odată tu m-aşteptai, eu n-am simţit decît fiinţa-n foc scăldată. De-atunci am mers mereu la pas pe nişte urme-nsîngerate tu mi-ai fost soţ şi mi-ai rămas nedespărţit mereu prin toate. De cîte ori mă-mbrăţişai simţeam o tainică plăcere că-n toată inima-mi lăsai o nelumească mîngîiere. Mi-ntunecai orice-amintiri mi-nseninai orice-ntristare să dau oricîte despărţiri pe-o strălucită-mbrăţişare. De-atîta mers nedespărţit sîntem prieteni spre lumină şi nu-i nimic neliniştit în ceasul aşteptat să vină. Deşi pentru-ntîlnirea ta mă pregătesc de-atîta cale merg liniştit căci numai ea mă trece dincolo de vale. Dar faţa ta de var şi sloi eu ştiu că n-am s-o văd vreodată că-n veci va străluci-ntre noi un Miel şi-o Cruce-nsîngerată!