Nu ne-asculta

Nu ne-asculta o Doamne cînd vom striga spre Tine cerîndu-Ţi chiar cu lacrimi ce nu ne-ar fi spre bine. Nu ne-asculta cînd duhul ni-e plin de întristare şi-Ţi cerem să ne-nlături din scumpa Ta Lucrare. Nici cînd pripite-ndemnuri spre căi nejudecate ne-mping la rugăciune cu cereri vinovate. Nici cînd iubiri greşite ne înrobesc fiinţa şi-Ţi cerem ce-osîndeşte răbdarea şi căinţa. Nici cînd puteri străine de-a fraţilor părere necumpătat dori-vor şi ne-nţelept vor cere. Nici cînd descurajarea mîhnirii o să ceară în clipa de-ntuneric chiar cupa mai amară. Nu ne-asculta o Doamne greşita rugăciune ci iartă-ne şi gîndul şi starea care-o spune!