Spre Tine, Cel în veci

Spre Tine, Cel în veci Statornic cînd toate nu-s decît ruini spre Tine-mi tîrîi slava crucii şi nimbul urmelor de spini. Sfinţenia-Ţi mă înfioară cînd stau spre Tine-ngenuncheat şi-orice cuvînt mi-l ştiu nevolnic ne-ncăpător şi vinovat. Nu-Ţi cer Iisus, decît lumina liniştitoarelor tăceri a zării cît Eternitatea nemărginită nicăieri. Şi-Ţi cer ca-n veci să nu mă-nfrîngă ne-ncrederea în tot ce-ai spus nici să-mi vînd cugetul pe daruri nici cîte sînt pe cîte nu-s. Nici în străinele pămînturi să-ntind a-mele rădăcini nici să ridic în soare praful nici să mai rîd spre ochi străini. Nici jarul sfînt să nu-l împrăştii cînd dăruiesc căldura lui nici numai gura mea să spună ce numa-n fapte pot să spui... - Spre Tine, Cel în veci Statornic cînd toate-s umbre şi ruini pe-un strop de mir de Tine vrednic topesc întregile-mi grădini.