Spre Tine, Cel în veci
Spre Tine, Cel în veci Statornic
cînd toate nu-s decît ruini
spre Tine-mi tîrîi slava crucii
şi nimbul urmelor de spini.
Sfinţenia-Ţi mă înfioară
cînd stau spre Tine-ngenuncheat
şi-orice cuvînt mi-l ştiu nevolnic
ne-ncăpător şi vinovat.
Nu-Ţi cer Iisus, decît lumina
liniştitoarelor tăceri
a zării cît Eternitatea
nemărginită nicăieri.
Şi-Ţi cer ca-n veci să nu mă-nfrîngă
ne-ncrederea în tot ce-ai spus
nici să-mi vînd cugetul pe daruri
nici cîte sînt pe cîte nu-s.
Nici în străinele pămînturi
să-ntind a-mele rădăcini
nici să ridic în soare praful
nici să mai rîd spre ochi străini.
Nici jarul sfînt să nu-l împrăştii
cînd dăruiesc căldura lui
nici numai gura mea să spună
ce numa-n fapte pot să spui...
- Spre Tine, Cel în veci Statornic
cînd toate-s umbre şi ruini
pe-un strop de mir de Tine vrednic
topesc întregile-mi grădini.