În noaptea lumii

În noaptea lumii prea-ndelungă sub lacăt de lumină grea purtăm solia mîntuirii cînd sus pe cruce, cînd sub ea. Trecînd mereu cînd prin lumină cînd prin umbra către Ţel L-avem cînd stîlp de nor nainte cînd stîlp de foc, mereu pe El. Plutim ades cînd peste valuri cînd doborîţi sub ele stăm aceleaşi lupte cînd eroic cînd îndoielnici le-nfruntăm. Adesea-n zbor prea singuratic prin cer uscat şi munţi stîncoşi ne bem doar roua de pe aripi ca şoimu-n anii secetoşi. Cei ce-au purtat pe frunţi mai grele cununi de spini şi de sudori răzbat nălţînd Dumnezeieşte solia mai strălucitori. Purtînd-o vrednici mai departe din cei ce-au mers în cei ce vin cu-atît mai plin ni-e viitorul cu cît trecutul ni-e mai plin. Iar Mîine-ajunşi la Sfînta Ţintă cu chip ceresc şi drum sfinţit spălaţi prin apa-ntineririi vom săruta Tărîm Slăvit!