O, lacrimile-acestea
O, lacrimile-acestea vărsate pentru voi
ce ard şi azi scăldîndu-mi obrajii trişti şi goi.
Ce ard în rugăciunea temută în ascuns
ca-n voi să se trezească a-ntoarcerii răspuns.
Şi ard în blînde-ndemnuri mai dese şi fierbinţi
să nu călcaţi solia rămasă din părinţi.
Şi ard purtînd mustrarea cu-ndurerat cuvînt
că v-aţi călcat iubirea şi primul legămînt.
Şi ard în stăruinţa să nu vă dezbinaţi
să nu-nlesniţi credinţe străine printre fraţi.
Să nu slăbiţi din rîvnă, din post şi rugăciuni
nici lumea să v-atragă spre vechile-i minciuni.
Nici să nu fiţi ocară Lucrării lui Hristos
nici Sfintei Lui Biserici povară şi ponos.
Nici fraţilor iscoade, nici nimănui vrăjmaş
ci sinceri şi statornici şi-adevăraţi ostaşi...
- O, lacrimile-acestea spre voi şi pentru voi
ce cheamă şi aşteaptă întoarcerea napoi!
De nu vă ard tot răul din sufletele reci
vor arde conştiinţa din voi în veci şi veci!