Cu cât mai preţios
Cu cît mai preţios ţi-e timpul
cu-atît ţi-e mai păcat să-l pierzi
cu cît e mai viclean păcatul
cu-atît mai rău e că-l dezmierzi.
Cu cît e mai de folos o viaţă
e mai de neiertat s-o-ncui
cu cît mai sfînt e adevărul
eşti mai de vină că nu-l spui.
Cu cît e mai de preţ un suflet
cu-atît mai rău faci că-l opreşti
cu cît mai de folos e timpul
e mai păcat să-l risipeşti.
Cu cît chemarea-i mai fierbinte
şi-i ascultată mai de mulţi
cu cît sînt vremi de har mai mare
- eşti mai netrebnic că n-asculţi!
Cu cît ţi-e mai trecută viaţa
cu cît eşti mai dorit să vii
cu cît e Domnul mai aproape
eşti mai nebun dacă-ntîrzii!