La o îngropăciune

Peste sicriu-n care-nchidem poate veşnic o sfîntă prietenie crescută-n lovituri îmi plînge-ndurerarea cu lacrimi ca pe sfeşnic răşina bietei inimi cu mii de tăieturi. Pătrunsu-mi-a durerea adînc la rădăcină ca gura de secure în trunchiul de stejar şi doare dezbinarea, o frate de tulpină, căci ne-a-nfrăţit odată acelaşi unic jar. Sub lespedea uitării de-acum se-nmormîntează un drum din cale-afară de sfînt şi de frumos iar sufletele noastre de el se depărtează în sus luînd-o unul, iar celălalt în jos. Dar îţi aduc aminte cînd dragostea se curmă şi rupem unitatea, cu vină, amîndoi: - bănuţii amintirii îngroapă-ţi-i în urmă să-ţi mai plăteşti vreodată cărarea înapoi.