De ce-aţi uitat?

De ce-aţi uitat porunca ce-aveaţi de la-nceput să mergeţi pîn-la Ţintă pe drumul cunoscut să vă-nfruntaţi vrăjmaşii sub orice nume-ascunşi de sfînta datorie care-o aveaţi, pătrunşi? De ce-aţi stat cu vrăjmaşul de vorbă s-ascultaţi viclenele-i cuvinte prin care-aţi fost legaţi? - priviţi, voi n-aveţi astăzi nici sabie nici scut iar moştenirea voastră la dînşii v-a căzut. Priviţi măcar în urmă la roade... la ruini, la dezbinări, la certuri, la fraţii-ajunşi străini şi veţi vedea ce duhuri sînt cele ce-au venit la voi cu chip de înger şi glas neprihănit. - Nu numai desfrînarea şi necredinţa sînt vrăjmaşii noştri-n lupta cea sfîntă pe pămînt credinţele păgîne cu chip viclean-smerit la fel ni-s de vrăjmaşe, la fel ne-au nimicit. Să ne trezim să rupem ucigătorul laţ prin care-am fost de şarpe minţiţi şi dezbinaţi viteji să punem mîna pe sabia de foc păcatul cel potrivnic să nu-l cruţăm deloc. Păcatului să-ntoarcem măsura înapoi nu ne-a cruţat el fraţii, să nu-l cruţăm nici noi s-avem măcar atîta curaj să-l înfruntăm cît are el, vrăjmaşul, să fure ce-apărăm.