Cântarea Anei

Partea 1 Mi se bucură inima-n Domnul căci puterea mea El a nălţat spre vrăjmaş gura larg mi-e deschisă cu-ajutorul Său m-a bucurat. Nimeni nu este-aşa sfînt ca Domnul nu este-alt dumnezeu peste tot nu e stîncă aşa cum e Domnul Dumnezeu Cel Preaînalt Savaot. Nu vorbiţi cu-atîta-ngîmfare nu rostiţi al mîndriei cuvînt, căci El e-un Dumnezeu care ştie cîntări, tot ce faci pe pămînt. Arcul celor puternici sfărîmat e iar cei slabi cu putere-s încinşi cei flămînzi au acuma odihnă cei sătui azi de foame-s învinşi. Chiar şi-aceea ce n-avea pe nimeni a primit fericită copii iar aceea ce-avea o mulţime lîncezită-a rămas fără fii. Partea 2 Domnul omoară, El învie şi El pogoară, cu amar în locuinţa Morţii rece... şi El de-acolo scoate iar Domnul dă lipsurile grele... El dă averea după plac El îi smereşte pe cei trufaşi şi El înalţă pe sărac. Din praf ridică pe cel umil şi din gunoi pe cel lipsit şi-l pune ca să şadă-alături de cei mari, într-un lor cinstit da, El vă va da moştenire un tron cu slavă îmbrăcat c-ai Lui sînt stîlpii tari pe care, El, lumea-ntreagă-a aşezat. La preaiubiţii Lui de-a pururi El paşii toţi le va păzi dar cei răi pier în întuneric, căci omul nu va birui vrăjmaşii Domnului pieri-vor... Cu tunet îi va judeca dar l-al Său Uns va da putere şi-a Lui tărie-o va înălţa.