Rugăciunea lui Moise - 1

Pentru ce s-aprinzi mînia-Ţi Doamne, spre poporul Tău, căci cu Mîna şi puterea Ta l-ai izbăvit din rău? Pentru ce cei răi să spună: spre pierzarea lor i-a scos ca să-i şteargă de pe lume şi să-i piardă-n loc stîncos? Doamne-ntoarce din mînie, uită răul ce-l voiai să ni-l faci după dreptate... - Şi-ndurare iarăşi ai. De-Avraam adu-Ţi aminte de Isaac şi Israel cărora ai jurat Tu Însuţi că nu-i vei uita defel. Înmulţeşte-ne sămînţa precum stelele cereşti pe vecie, stăpînirea ţării să ne-o dăruieşti.