Cântări Îndepărtate

Cîntări îndepărtate ne vin în ceas de seară de undeva, din harul trăit odinioară. ... ne vin în ceasul tainic de după rugăciune cînd duhul şi-aminteşte de orişice minune, de orice izbăvire de noapte şi furtună prin care-a mers trimisă prin lume Vestea Bună, de tot calvarul Crucii cu şoaptele-i gemute prin anii-n care toate sînt crîncene şi mute... - Cîntările acestea-s ca lacrima prelinsă pe chipul singuratic, cu-ntreaga zare stinsă, ca razele de unde nu-i soare niciodată mai strălucit ca fruntea cu sînge asudată, ca sfintele ecouri a stărilor slăvite ce-n veci n-o să mai fie asemenea trăite, ca umbra şi lumina acelor căi divine pe unde-a mers aievea Hristos la pas cu tine... - Ecoul lor să-ţi fie îndemn pe veci în minte lumina lor din urmă, un soare spre nainte! Să urci cu bucurie că zbori către cunună că patima cu Slava Hristos ţi le-mpreună, că tot ce uzi cu lacrimi din ce sădeşti cu sînge cu mîini strălucitoare în veci cîntînd, vei strînge. Şi-mbrăţişîndu-ţi crucea c-o tainică plăcere să mori cu-ncredinţarea că moartea ţi-e-nviere!