Biata inimă sfîşiată
Biata inimă sfîşiată
lumînare arsă-ntreagă
pentru cîţi te frîngi acuma,
oare cîţi o să-nţeleagă?
Te-ai aprins în nopţi cu ploaie
pe cărări pustii şi moarte
să aduci o rază-n cale
celui rătăcit departe.
Darnic ţi-ai răsfrînt lumina
spre bordeiele cu paie
ca s-aprinzi pe vatra rece
a nădejdilor văpaie.
Într-o zare de lumină,
într-o undă la căldură
tu te-ai împărţit la alţii
după-a harului măsură.
Cît de liniştită-acuma
te apropii tu de casă
cînd din ce eşti mai aproape
calea-i tot mai luminoasă.
Cînd lumina ta spre alţii
pas cu pas împrăştiată
tu ţi-o regăseşti acuma
mai slăvită, toată-odată.
Luminoasă mai puternic
arde inimă, mai tare
numai inima aprinsă
va fi-n veci strălucitoare!