Biata inimă sfîşiată

Biata inimă sfîşiată lumînare arsă-ntreagă pentru cîţi te frîngi acuma, oare cîţi o să-nţeleagă? Te-ai aprins în nopţi cu ploaie pe cărări pustii şi moarte să aduci o rază-n cale celui rătăcit departe. Darnic ţi-ai răsfrînt lumina spre bordeiele cu paie ca s-aprinzi pe vatra rece a nădejdilor văpaie. Într-o zare de lumină, într-o undă la căldură tu te-ai împărţit la alţii după-a harului măsură. Cît de liniştită-acuma te apropii tu de casă cînd din ce eşti mai aproape calea-i tot mai luminoasă. Cînd lumina ta spre alţii pas cu pas împrăştiată tu ţi-o regăseşti acuma mai slăvită, toată-odată. Luminoasă mai puternic arde inimă, mai tare numai inima aprinsă va fi-n veci strălucitoare!