De-atîţia ani stă Domnul

De-atîţia ani stă Domnul tău în pragul casei tale iar tu-L respingi şi-alungi mereu cu multele-ţi greşale! Aşteaptă Haru-n uşa ta iertarea lui să-ţi deie tu nu-L primeşti, Îl laşi aşa de-atîţia ani să steie. Ţi-aşteaptă fericirea-n prag să-ţi umple viaţa-ntreagă tu gol şi trist suspini pribeag păcatul greu te leagă! Iertarea stă şi pacea vrea în viaţa ta să vină, să umple-ntreagă viaţa ta cu cîntec şi lumină. Dar tu te împietreşti mereu, ah, nu ţi-e teamă oare că s-o sfîrşi şi harul Său şi lunga Lui răbdare? C-aceasta poate-n uşa ta e ultima-I bătaie şi că apoi va mai urma doar veşnica văpaie? Ah, nu te temi c-această zi sfîrşitul o să-ţi fie şi noaptea care va veni va fi pe veşnicie? - Cînd glasul Lui te cheamă iar, iubitul meu, ascultă: primeşte al iertării Har căci vina ta e multă! Căci va veni un ceas amar şi-o vreme de obidă cînd uşa dulcelui Său Har pe veci o să se-nchidă. Iar tu vei rămînea pe veci în focul de afară în plînsul nesfîrşit să-ţi treci a vecilor povară. Dar chinul cel mai greu şi-amar va fi încredinţarea c-a fost şi pentru tine Har dar I-ai respins iertarea...