Copleşit de frumuseţea

Copleşit de frumuseţea celor cîte-ai întocmit, Dumnezeul meu, cu lacrimi laud Numele-Ţi Slăvit! Cum poţi oare-atît de darnic risipi comori de har peste-o lume care-noată în aşa păcat amar? Cum poţi marea dărnicie zi de zi să Ţi-o araţi peste-o lume de-ndărătnici mincinoşi şi desfrînaţi? Că-n zadar e tot! - păcatul s-a lăţit şi s-a întins şi din toată frumuseţea a făcut un iad aprins. Unde-i oare fericirea din acest belşug de har? - Doamne-atîta frumuseţe-i risipită în zadar! O, dar ştiu că pentru-aceia credincioşi ce Tu-i iubeşti, numai pentru ei în lume încă ce-i frumos, găteşti. Cînd ei n-or mai fi, întreaga frumuseţe va-nceta, căci nu va mai fi iubirea către Tine, pentru ea.