De-atâta vreme-auzi

De-atîta vreme-auzi şi tu chemarea spre ceruri, spre lumină şi spre rai dar tot n-asculţi nici plînsul, nici cîntarea şi nu-ţi întorci nici gîndul, nici cărarea - o, pînă cînd, o pînă cînd mai stai? Văzut-ai şi tu lucruri mari şi care pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea, dar tu rămîi mereu în nepăsare în cea mai grea şi cea mai tristă stare, - o, pînă cînd, o pînă cînd aşa? O, tu cunoşti că moartea nu-i departe că iadu-ţi stă mereu la căpătîi şi totuşi tu rămîi pe căi deşarte, rămîi şi-aştepţi aşa să pleci în moarte - o, pînă cînd, o pînă cînd rămîi? O ştii, şi de la tine ce aşteaptă de-atîţia ani şi astăzi Dumnezeu! cunoşti chemarea sfîntă şi-nţeleaptă cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă - o, pînă cînd, nehotărît mereu? A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai, o, smulge-te din neagra morţii ceaţă şi rupe-ţi vălul morţii de pe faţă - o, pînă cînd, o pînă cînd mai stai? Curînd solia morţii-o să te cheme răsplata veşnică şi grea să-ţi iei, e vremea hotărîrilor supreme, acum e-a mîntuirii tale vreme - o, pînă cînd, o pînă cînd nu vrei?