O, semnul Lui

O, semnul Lui... cînd vine-n zbuciumare răspuns îndelungatei rugăciuni, e marea, sfînta, unica salvare corăbiei cuprinsă de furtuni. O, cînd apare-n ceasul chinuirii, la grelele răscruci de aşteptări, e farul strălucit al mîntuirii în bezna neştiutelor cărări! O, semnul Lui, e fulger ce-n primejdii îţi sparge nori şi ziduri de mormînt şi în adîncu-amar al deznădejdii lumină-aduce sufletului frînt. E duhul, focul care izbucneşte în glas atunci cînd vorbele aprind, e strălucirea sfîntă ce pluteşte pe faţa fericitului murind. O, semnul Lui e liniştea deplină sub mîna-nverşunaţilor duşmani cînd poţi goli cu inima senină paharul voii sfinte-n Gheţimani. Şi e puterea harului ce-aprinde avîntul sufletului dezrobit, cînd renăscut aripile-şi întinde din lut spre cerul care l-a primit. O, semnul Lui... cînd neagra-ntunecare din viaţa mea pe veci a-mprăştiat, ce pace, ce lumină, ce-ndurare, ce gînduri noi, ce noi simţiri mi-a dat! O, cînd privirii inimii s-arată răspuns la rugăciunea-n ceasul greu pier griji şi răni şi temeri - şi deodată întreg coboară ceru-n jurul meu. ... O, Semnul Lui, pe nori cînd va apare Dumnezeiescu-I Semn Biruitor va nimici tot răul de sub soare prin zorii Veşnicului Viitor. Puterea Lui va despica morminte unind iubirea adormită ieri cu cea de azi schimbată-n cînturi sfinte de strălucirea-ntîiei Învieri...