O, dacă tu-ai fi-avut iubire
O, dacă tu-ai fi-avut iubire
atunci cînd trebuia să ai
ce dulce ţi-ar fi fost lumina
ce dulce fericitul grai.
Ce valuri de iubire sfîntă
cu drag te-nconjurau cîndva
dar sufletul ţi-a fost de piatră
şi piatră ţi-a rămas, aşa.
O, dac-ai fi-nţeles atuncea
iubirea care-ai întîlnit,
de cîtă binecuvîntare
şi har te-ai fi împărtăşit!
Azi e tîrziu, tu eşti o piatră
şi piatră toate-n juru-ţi sînt...
- Cum poate vai, ajunge-un suflet
nepăsător de legămînt.
O, dacă tu-ai fi-avut iubire
n-ai fi-azi ca locul blestemat
de care, orişicine-l ştie,
se-ndepărtează-nspăimîntat!
O, dac-ai fi primit iubirea
- dar tu-ai respins al ei sfînt har -
şi sufletu-ţi va fi-n vecie
pustiu ca recele gheţar.