Sub adânc de iarbă verde

Sub adînc de iarbă verde zace-un uriaş sicriu... Vin şi trec deasupra-i paşii, rîd nepăsători urmaşii, pot să rîdă! - ei nu ştiu! Sub o faţă liniştită, zace-un suflet ars de viu! - cîntă împrejuru-i alţii bucuroşi, nevinovaţii, pot să cînte - ei nu ştiu! Numai glasul mulţumirii cheamă-n prea adînc pustiu... Cine-ar trebui s-asculte uită prea ades, de multe pîn-odată!... - prea tîrziu!