Se cerne printre gratii

Se cerne printre gratii zăpada viscolită precum se cern pe tîmple şuviţele-argintii precum se cern pe suflet din viaţa răvăşită regretul şi tristeţea apusei bucurii. Trec anii rînd pe rînd etern şi-n scurgerea-ncetinitoare pe ochi, pe gînd, pe vis se cern tăceri de dus şi de uitare. Sîntem de veacuri parcă - aici între zăbrele de ne-am uitat şi fiii şi mamele cum sînt, de nu mai ştim cum este un liber cer cu stele, de nu mai ştim de-i soare sau plouă pe pămînt... Sîntem bătrîni dar nu mai ştim nici nu vedem la noi schimbarea, spre locurile ce iubim de mult am şi uitat cărarea... La fel trec zi de muncă, ori zi de sărbătoare la fel trec luni, trec anii, de parcă mii s-au dus, - cînd vom ieşi de-aicea, ah cine ştie oare ce vom mai fi din gîndul ce zi de zi l-am pus! Copiii noştri n-au avut ca alţi copii copilărie... şi fără vreme ne-au trecut cei dragi zdrobiţi în veşnicie! - Sus credinţa însă, fraţii mei de pîine! pieptul încă-i tînăr chiar dacă-i slăbit, - a fost şi mai rău ieri mai bine-o fi mîine nu-i nimic pe lume fără de sfîrşit! Mai vine-o zi cînd orice greu şi orice lacrimi vor fi-uitate, minunile lui Dumnezeu vin însă-atît de neaşteptate.