Când gândesc la anii mei

Cînd gîndesc la anii mei de-ntunecare, plini de zbucium, de tristeţe şi de chin, mă văd singur ca-ntr-o lume fără zare ca-ntr-o luntre fără cîrmă-n larg de mare, rătăcit şi singuratic pelerin!... Cînd gîndesc la starea mea de altădată, aruncat în fundul gropilor cu lei, mă văd pradă la o ură ne-mpăcată fără drept şi fără glas şi fără pată chinuit închis şi singur printre ei! Cînd îmi vin în minte luptele trecute cu izbînzile şi-nfrîngerile lor, văd întregul preţ al vieţii petrecute al durerii şi-ncercărilor avute pentru Numele în veci Biruitor... Şi cînd văd prin toate cum a fost cu mine cît de bun şi cît de-aproape Domnul meu, dîndu-mi pururi mîngîierile-I senine izbăvindu-mă din mîinile haine şi biruitor făcîndu-mă mereu. - Toate gîndurile mele, doar iubire, împletite-n rugăciune liniştit - se înalţă printre lacrimi, mulţumire peste ceruri, pîn-Acolo, dăruire Inimii ce fără margini m-a iubit!