Tu nu-i vei părăsi

Tu nu-i vei părăsi pe fraţi rupînd a lor unire, că n-ai să poţi să te desparţi de-ntîia ta iubire! Cum ai putea, cînd azi tu ştii cuvîntul ce te leagă: aşa cum ai primit să ţii viaţa ta întreagă? Cum ai putut să uiţi acei ani scumpi de bucurie alăturea de fraţii cei de-aceeaşi părtăşie? Cînd împreună fericiţi cu-o dragoste fierbinte luptaţi, umblaţi, răbdaţi, uniţi de-aceleaşi legăminte! Căci te-ai gîndi, cînd ai pleca la-ntîia ta iubire la locul cîştigat în ea cu-atîta pătimire. Şi te-ai gîndi la anii tăi, la lacrimile tale, la lupta ta, la fraţii cei rămaşi pe-această cale. Şi nu-ţi vei înjosi aşa frumoasa ta credinţă ca să te poţi lăsa de ea cu-atîta uşurinţă. Căci nu aşa puţin era frăţeasca părtăşie să poţi să spui că n-ar putea cu-ai tăi să te mai ţie! Chiar de-ai fi slab acum cînd treci prin ceasul de ispită, grijeşte să nu-ţi pierzi pe veci comoara preaiubită! Alungă amăgirea - stai găseşte-ţi iar cărarea să nu regreţi pe veci că ţi-ai nesocotit chemarea. Tu n-ai să-i poţi lăsa pe fraţi rupînd a lor unire, de poţi, - pe veci tu te desparţi de-ntîia ta iubire!...