O Duhule Preasfinte, adânc Îţi
O Duhule Preasfinte
adînc Îţi mulţumim
de tot ce noi cu toţii
prin harul Tău primim.
Îţi mulţumim că duhul
din moarte ne-ai trezit
şi la Iisus Cel Dulce
ne-ai dus şi ne-ai primit.
Îţi mulţumim că-n viaţă
lumina Ta ne-ai pus
şi ne-ai aprins să ardem
în slujba lui Iisus.
Îţi mulţumim că-n haru-Ţi
ne creşti şi ne sfinţeşti
că pentru noi cu multe
suspine mijloceşti.
Că ne-aminteşti întruna
ce-al nostru Domn a spus,
că ne păstrezi prin lume
curaţi pentru Iisus.
Că-n orice zi a vieţii
puteri ne dăruieşti
şi-n clipa grea a luptei
şi jertfei ne-ntăreşti.
De tot ce noi cu toţii
prin harul Tău primim
o Duhule Preasfinte
adînc Îţi mulţumim!