Dacă anii vieții tale
Dacă anii vieții tale
ți s-au dus prea în zadar,
orice amintiri și gânduri
o să-ți aibă gust amar.
Orice rând o să-ți grăiască
despre-un adevăr știut
care-ar fi putut da roade,
dar din lene l-ai pierdut.
Orice loc o să-ți aducă
inimii învinuiri
de-un cuvânt călcat credinței,
de-un păcat unei iubiri.
Orice cale o să-ți strige
vină-n Ziua de Apoi
c-ai putut s-o duci spre slavă,
dar ai dus-o spre noroi.
Orice dar primit din ceruri,
orișice veșmânt purtat
orice rod luat - va spune
că ți-a fost nemeritat.
- O, când anii vieții tale
sunt așa de parcă nu-s
cu ce-i duci - și ce răsplată
crezi că afli la Iisus?