Lângă Poarta Veşniciei

Lîngă Poarta Veşniciei îmi pun faptele-n cîntar dar oricît mi-au fost de bune, astăzi fără preţ îmi par. Doamne, cum să cred prin fapte c-aş intra-n Cetatea Ta numai harul, numai harul singur e salvarea mea! Iată din belşugul pîinii ce mi-ai dat-o ne-ncetat cîtă mi-am oprit-o mie, iar la alţii cîtă-am dat! Iată din iertarea multă care-am tot primit-o eu ce uşor mi-am dat-o mie iar la alţii cît de greu! Iată, din blîndeţea dulce care-ntruna am primit cît de larg am fost cu mine, iar cu alţii ce zgîrcit! Şi din marea-mi datorie, chiar puţinul ce l-am dat Doamne, cît e cu mîndrie şi cu laude-ntinat!