Cu cât mă-mpărtăşesc
Cu cît mă-mpărtăşesc din soare
mi-e mai străină noaptea mea
- dar după fiecare seară
re-ntoarcerea mi-e tot mai grea.
Din ce mă nalţ mai sus cu Tine
cobor tot mai puţin spre lut,
- dar după fiece cîntare
mi-e sufletul tot mai tăcut.
Din ce m-apropiu de plecare
simt mai uşor oricare pas,
- dar după fiece răbdare
simt mai puţin ce-am mai rămas.
Cu cît am mers mai singuratic
sînt vorbele tot mai pustii
- dar după orice despărţire
iubirile mi-s tot mai vii.
Cu eul mistuit de patimi
despătimind, am ispăşit
- dar din cenuşa strălucită
un eu ceresc mi-am înnoit.
Iar astăzi cînd sfîrşesc urcuşul
şi nu mai am să lupt nicicînd
îmi pare parcă rău Iisuse:
- ce fericit eram luptînd!