Când suprema suferinţă
Cînd suprema suferinţă
se încheagă armonios
cu suprema împăcare
într-o dulce părtăşie,
ai atins desăvîrşita
contopire cu Hristos
ai ajuns la strălucita
biruinţă pe vecie.
În suprema lor unire
este capătul slăvit
al acelui şir de-nfrîngeri
şi de biruinţi din viaţă
care toate se-mpreună
în acelaşi mers unit
prin lumină şi prin umbră
pîn-la Ţinta cea măreaţă.
O, slăvită e clipita
care pune-un nimb ceresc
peste suferinţa păcii
peste pacea suferinţei
cînd Taborul şi Golgota
fericit desăvîrşesc
biruinţa aşteptării
aşteptarea biruinţei.