Toate glasurile lumii
Toate glasurile lumii
vin spre mine împreună
să mă facă să mă leapăd
de credinţa mea cea bună.
Dar eu fug la rugăciune
şi Hristos mi-e-n ajutor
prin El pot învinge totul
şi rămîn biruitor.
Toate braţele ispitei
se întind să mă apuce
în păcate-a mă atrage
şi-n pierzare a mă duce.
Toate grelele răspunderi
vin adesea şi m-apasă
conştiinţa chinuindu-mi
cu-ndoiala-ntunecoasă.
Prin Hristos, mai sus ca toate
îmi stă sufletul şi-nvinge,
cazna lor neputincioasă
flacăra nu-mi poate stinge.
În curînd păşi-voi pragul
dintre noapte şi lumină
şi-atunci pacea vieţii mele
se va-nveşnici senină!