Binecuvântată-i nunta
Binecuvîntată-i nunta tinerilor credincioşi
Domnu-i face prin iubire fericiţi şi luminoşi
binecuvîntată fie nunta voastră tot aşa
pe pămînt şi-n veşnicie să vă bucuraţi de ea.
Binecuvîntată-i viaţa soţilor ascultători
ei rămîn în Domnul una credincioşi şi iubitori
binecuvîntată fie viaţa voastră tot aşa
pe pămînt şi-n veşnicie să vă bucuraţi de ea.
Binecuvîntată-i roada soţilor rămaşi curaţi
fiii lor vor creşte-n Domnul credincioşi adevăraţi
binecuvîntată fie roada voastră tot aşa
pe pămînt şi-n veşnicie să vă bucuraţi de ea.
Binecuvîntată-i munca soţilor nedespărţiţi
ei, prin harul rugăciunii, de nimica nu-s lipsiţi
binecuvîntată fie munca voastră tot aşa
pe pămînt şi-n veşnicie să vă bucuraţi de ea.
Binecuvîntată-i casa celor primitori de fraţi
dăruind, primesc belşugul - ajutînd sînt ajutaţi
binecuvîntată fie casa voastră tot aşa
pe pămînt şi-n veşnicie să vă bucuraţi de ea.
Binecuvîntată-i plata care vor primi-o Sus
soţii buni, uniţi în slujba şi-ascultarea lui Iisus
binecuvîntată fie plata voastră tot aşa
pe pămînt şi-n veşnicie să vă bucuraţi de ea.