O, ce curat e cerul

O, ce curat e cerul la orice răsărit urmat dup-o furtună ce faţa-i curăţise de praful ce pămîntul spre el şi l-a suit cînd spre lumină toate ferestrele-s deschise. - O, ce curat e duhul în orice tainic ceas urmat dup-o fierbinte şi naltă rugăciune cînd lacrimile spală tot praful ce-a rămas din trecerea pe lîngă păcat şi urîciune. O, ce curat e visul din care te trezeşti după umblarea sfîntă cu Dumnezeu pe-o cale cînd încă-ţi mai încîntă miresmele cereşti adîncul şi nălţimea recunoştinţei tale. O, ce curat e gîndul de după ce-ai pătruns Cuvîntul şi-Adevărul dezvăluit deodată cînd vezi atît de-aproape ce-a fost atît de-ascuns cu faţa de-o lumină şi-un plîns ceresc scăldată. O, ce curat e-al zilei desăvîrşit apus cînd zarea i-a fost sfîntă şi rodul i-a fost dulce cînd roua de pe iarbă şi stelele de sus par flori pe care unul spre celălalt le-aduce. O, ce curat e totul cînd viaţa la sfîrşit c-o blîndă măreţie în Dumnezeu se-alină ce plin de măreţie e-acel apus slăvit ce pare auroră eternă şi divină.