Când în graba mea

Cînd în graba mea pripită fac greşeli de ne-ndreptat Doamne-n grija Ta grăbită scapă-mă ne-ntîrziat. Cînd în ceasul de-ncercare nu ştiu ce cărări s-apuc, Doamne,-arată-mi cu-ndurare cum şi unde să mă duc. Cînd ispita vezi că-mi vine şi eu nu veghez deloc Doamne-ai grijă Tu de mine să nu cad să mor în foc. Cînd ar fi să-mi pierd în grabă ce mi-am strîns îndelungat, Doamne-ajută-mi mîna slabă să nu-şi rupă ce-a legat. Judecata înţeleaptă cînd va fi s-o pierd iubind Doamne, Tu degrab mă-ndreaptă inima, cum să-mi desprind. Cînd nu-s hotărît, o cale, nici s-o iau şi nici s-o las, Doamne-ndemnul voii Tale să-mi îndrume primul pas.