Spre Dumnezeu arată Crucea
Spre Dumnezeu arată Crucea
- oricine va privi-o-n sus,
pe Dumnezeu Îl va cunoaşte
sub Chipul Fiului Iisus,
în Jertfa Fiului zdrobit
vedem cît Tatăl ne-a iubit.
Spre Dumnezeu ne duce Crucea
- oricine-o va purta supus,
la Dumnezeu o să ajungă,
aşa cum a ajuns Iisus,
prin Jertfa Fiului primit
ajungi la Tatăl Cel Slăvit.
Spre Dumnezeu înalţă Crucea
- oricine-L va sluji prin ea
cu Dumnezeu va fi-n mărire
şi Faţa Lui O va vedea
prin Jertfa Fiului noit
ajungi la Tatăl răsplătit.
Spre Dumnezeu sfinţeşte Crucea
- oricine taina i-a pătruns
în Dumnezeu se-nvredniceşte
de harul cel din veci ascuns,
unit cu Fiul Preaslăvit
eşti Tatălui pe veci iubit.