Mamă, iată cum s-apleacă

Mamă, iată cum s-apleacă și pe Domnul Îl dezbracă, Îi bat cuie-n Mîna Dreaptă și El tace și așteaptă. Îi-I bat cuie-n Mîna Stîngă iar El rabdă făr-să plîngă, și-I bat cuiele-n Picioare iar El stă fără mișcare. Refren: Doamne, Doamne, cît de mare este-a Ta răbdare pentru-a noastră mîntuire suferi răstignire. Mamă, Crucea-i ridicată Domnul spune: Iartă-i Tată! Nici Se plînge, nici Se zbate, ci le rabdă toate, toate; uite, Maica Lui cea bună stă și suferă-mpreună. Doamne, ce durere grea sufere cu El și ea! Mamă, mamă, de ce oare viața cea mai iubitoare trebuie acum să moară și de-o moarte-așa de-amară? Mamă, mamă, tu te-ascunzi, taci și plîngi și nu-mi răspunzi? Mamă, nu mai pot nici eu, vai, cît rabdă Dumnezeu!