De hotarele Luminii
De hotarele Luminii ce aproape mă găsesc
dar cînd amintiri, cînd temeri mă reţin să nu păşesc.
Mi-am dus crucea cu credinţă, pîn-la Golgota suind
şi-astăzi între răstignire şi-ntre slavă stau privind.
Doruri şi nelinişti parcă mai pun aripilor lut
gustul dragostei lăsate încă nu-i de tot trecut,
iar la marea biruinţă nu ajung decît uitînd
tot ce inima mai ţine şi n-ar vrea lăsat nicicînd.
Tot ce n-am lăsat să ardă din trecutul meu pe drum
parcă-mpiedică lumina şi mi-o-ntunecă acum,
însă Duhul Biruinţei, dătătorul meu de-avînt
vine-n cumpăna-ncercării şi-mi ajută pasul sfînt.
După toată-această scurtă tremurare şi declin
sufletul lua-şi-va zborul larg, biruitor şi lin
nu voi şti din cîte ceruri am ieşit sau am pătruns
dar îmi voi cunoaşte locul,
şi voi şti cînd am ajuns.