Nu ştim de ce

Nu ştim de ce ne treci adesea prin fiere şi oţet şi fier dar ştim că tot ce nu ştim astăzi vom şti odată-acolo-n Cer. Nu ştim de ce sîntem adesea prea slabi, prea reci şi prea săraci dar ştim că Tu vrei mai statornici şi mai puternici să ne faci. Nu ştim de ce ne dai adesea dureri şi lacrimi şi amar, dar ştim că-n toate de-orice dată s-ascunde-un nou şi dulce har. Nu ştim de ce ne ceri adesea slujiri şi jertfe şi poveri dar ştim c-o binecuvîntare ne dai prin tot ce Tu ne ceri. Nu ştim de ce ne duci adesea în loc de chin ori de noroi, dar ştim că-n orice loc e-o slujbă pe care Tu o ceri la noi. Nu ştim de ce ne-opreşti adesea să nu ne ducem unde vrem, dar ştim că drumul fără Tine ajunge cel mai greu blestem.