Tinereţe, leagăn dulce

Tinereţe, leagăn dulce care legeni har şi soare cine ştie-n lumea asta să te preţuiască oare! Cel ce ţi-a trăit odată scumpa anilor comoară nu-ţi mai uită-n veci lumina din cereasca primăvară. Nu sînt gînduri nici cuvinte să cuprindă şi să spună ce lumină, ce putere, ce frumseţe te-ncunună rai de vis scăldat de-un soare în atîtea mii de feţe fericită, luminoasă, minunată tinereţe! Cînd tu vii în lupta sfîntă pentru Domnul, - ce-nviere şi ce sfîntă-nflăcărare umple totul cu putere, pe ce culmi, în ce lumină şi-n ce stări strălucitoare se ridică-a tale steaguri fîlfîind biruitoare!... Tinereţe, rai al vieţii de cereşti şi sfinte clipe tu dai visului viaţă şi avîntului aripe tu m-ai ridicat odată, sus, cu mult mai sus de stele să culeg de-acolo crinii albi ai cîntecelor mele! O, de-ar şti acel ce-ajunge al tău leagăn să-l alinte cît în suflet arde încă focul mare şi fierbinte cum şi-ar da puterea-ntreagă împlinirilor măreţe dulce, unică, frumoasă şi divină Tinereţe!