Jos pe crucea

Jos pe crucea răsturnată dintr-un sat am văzut un Om odată stînd cu Faţa-n Mîini lăsată şi cu fruntea-nsîngerată şi plîngea de jalea toată apăsat. M-am oprit atunci din cale lîngă El curgeau lacrimile vale printre degete, în poale, sfîşiat zdrobit de jale călător oprit în cale singurel. Cînd I-am zis să nu mai plîngă sta duios Şi-a pus fruntea-n Mîna stîngă şi din gene-a prins să strîngă să oprească şi să stîngă lacrima-I prelinsă lîngă Cruce jos. Faţa-I era albă toată ca de crini dar albeaţa ei curată sîngele-o brăzdase toată căci pe fruntea-nsîngerată o cunună era, roată numai spini. Iar în palme şi-n picioare răni de cui. O, şi-atunci plin de mirare mi-am adus aminte care e Străinul din cărare. Cînd mă-ntorc, o Doamne Mare nu-L văzui. ... Dar de-atunci cînd trec prin sate ori prin lunci şi văd cruci zăcînd uitate mie-mi pare că pe toate stă Iisus plîngînd în coate multa lumii răutate, ca atunci.