Şi mă duc străin Iisuse

Şi mă duc străin Iisuse călător fără de cale biet copil pribeag pe drumuri neprimit de nime-n lume să-mi plîng singur suferinţa, să-mi cînt singur marea jale şi durerea să mă-ndrume. Să iubesc pe cei ce-n mine arunca-vor plini de ură să vreau bine la duşmanul care-mi va săpa mormîntul să mă rog şi pentru-acela ce de mine nu se-ndură care-mi va răpi veşmîntul. Să nu mă răzbun pe-acela ce-mi va face nedreptate răul lui întotdeauna eu să-l răsplătesc cu bine şi să răsplătesc cu bine celui care mă va bate şi va da cu pietre-n mine. Celui care n-o să-mi deie nici un loc pentru hodină şi nici stropul cel de apă să-mi ud limba arsă-n gură să Te rog Iisuse Doamne viaţă să le dai senină şi iubire fără ură. Dă-mi ce vrei de-acuma Doamne, dă-mi de vrei dureri nespuse ia-mi şi coaja cea de pîine care foamea mi-o omoară însă Tu de către mine nu Te depărta Iisuse căci amarul mă doboară. Cînd bolnav, străin şi singur am să plîng pe căi străine, alungat de pretutindeni şi uitat de toţi pe lume, fă-mă să-nţeleg c-aceasta mi-este cel mai mare bine şi să cred în al Tău Nume. Fă să simt că totdeauna Tu cu mine eşti Iisuse şi din tot amarul vieţii, harul Tău va face miere peste faţa-nsîngerată şi puterile apuse dă-mi alin şi mîngîiere. Astfel s-am mereu putere pînă-n fund să beau paharul pîn-la capăt să-mi duc crucea fără să cîrtesc vreodată cu credinţa neclintită şi puternică în harul şi-n iubirea-Ţi neschimbată.