Spre Tine strig Doamne

Doamne, cît de multe toamne şi cîţi ani amari trecură şi-un copil pe căi străine rătăceşte fără Tine îl tot chemi, dar el nu vine l-am văzut pe căi de ură prea amare toamne, Doamne. Demult, am stat odată să Te-ascult şi-am auzit o clipă un glas duios, un glas durut: - întoarce-te copil pierdut! - Dar glasul nu l-am cunoscut şi iar pe neagra lor aripă s-au dus al relelor tumult mai mult. Dar az’ din ochi îmi curg fără zăgaz pe faţă lacrimi multe, mi-aduc aminte şi suspin o, cît sînt Doamne de străin în lacrimi jalea mi-o alin nu-i nimeni să m-asculte spre Tine strig la greu necaz şi az’. Şi vin cu cel mai dureros suspin să-Ţi cer iar mîngîiere: Primeşte Doamne-un fiu pribeag ce caută iar al casei prag pierdutul anilor şirag să-i ierţi Părinte-Ţi cere şi lasă-n sufletu-mi străin alin...