Plânge datornicul

Rugăciunea mea Stăpîne în tîrziul miez de noapte către Tine se ridică, plînsă-n lacrime şi-n şoapte. Pleacă-Ţi milostiv urechea şi suspinul meu ascultă: - nu mai pot plăti Stăpîne datoria mea cea multă. Apăsat de-ai ei povară, rugăciunea mi se curmă mai îngăduie-mă Doamne şi plăti-voi tot pe urmă. De pe Crucea Ta Iisuse glasul Tău coboară-n vale: fiule, iertată-i toată datoria vinei tale... O, Tu mi-ai iertat Iisuse datoria mea cea mare cînd pe Golgota, viaţa Tu Ţi-ai dat răscumpărare. Peste toată datoria sufletului care plînge Tu ai scris atunci: Iertare cu sudoare şi cu sînge. Însă sluga păcătoasă care plînge-acuma fierbinte chiar şi după-aceasta Doamne, a păcătuit - nainte. Tu iertaşi pe-al Tău datornic milă cînd veni să-Ţi ceie el pe-al său de gît îl strînse cel din urmă ban să-i deie! Te-nduraşi cînd el venit-a îndurarea Ta s-o ceară dar el sfîşie pe altul, fără milă ca o fiară. - Eu am fost acel datornic care plînge-acum fierbinte şi-aşternutul meu cu lacrimi de căinţă-i ud Părinte. O, Te rog pentru-ndurarea şi iubirea Ta cea mare scrie şi pentru această datorie grea: Iertare!